Omagiu adus doamnei profesor Adela Rogojinaru
În al doilea an de doctorat la Universitatea din București, comisia de evaluare a parcursului doctoral s-a constituit din dl. prof. dr. Mihai Dinu, dna profesoară Mihaela Constantinescu și dna profesoară Adela Rogojinaru. Așa am cunoscut-o eu, pentru prima dată, pe cea căreia i se spunea cu frică şi apreciere de către studenții dumneaei, așa cum urma să aflu, ”Rogo”.
Doamna profesoară Adela Rogojinaru, în calitate de membru al comisiei de doctorat, a participat la prezentarea referatelor şi, în urma evaluării acestora, mi-a propus să devin colaborator al catedrei de Comunicare și Relații Publice, prin susținerea orelor de seminar la disciplina Comunicare internă și Cultură organizațională. Ulterior susținerii examenului de asistent la aceeași catedră, am început să susțin orele de seminar și la disciplinele aplicative de relații publice: Metode și Strategii în Relații Publice, Domenii de Aplicație a Relațiilor Publice. Am continuat să predau antropologie culturală, la învățământ cu frecvență redusă. Pentru o persoană externă, aparent nu ar exista relații evidente între antropologia culturală și disciplinele anterior menționate. În schimb, modul în care doamna profesoară Adela Rogojinaru a conceput, la nivel teoretic și conceptual, predarea acestora face ca relațiile să fie evidente; teoriile grupului (din sociologie sau psihologie socială), teoriile comunităților (din antropologie culturală), modul de funcționare a organizațiilor (din sociologia organizațiilor) și diferențele existente între acestea, determinate de factorii culturali (antropologia culturală) nu sunt decât câteva exemple. De asemenea, în ceea ce privește disciplinele aplicative ale relațiilor publice dezvoltă dimensiuni ce nu pot fi înțelese decât dacă se știe antropologie culturală; de la profilul audiențelor programelor de relații publice până la profilul și caracterizarea domeniilor în care relațiile publice și-au dezvoltat utilitatea (turismul este, poate, cel mai evident apropiat de problematica antropologiei culturale).
Doamna profesoară Adela Rogojinaru era, pentru mine, persoana care a încorporat cel mai bine disciplina relațiilor publice ca știință socială. A găsi în viața cotidiană exemple, situații și contexte pe care dumneaei le analizează ulterior din punctul de vedere al relațiilor publice este o preocupare pe care numai un specialist și un teoretician al acestei discipline o poate avea. A construi și a particulariza o școală strategică a relațiilor publice, poate singura din spațiul universitar românesc, este o altă realitate care atestă acest proces de încorporare a relațiilor publice. Recunoașterea internațională de care doamna profesoară s-a bucurat este un alt exemplu pentru acest proces.
În timpul perioadei colaborării noastre, eu în calitate de asistent titular al seminariilor deja menţionate, dumneaei în calitate de profesor titular al cursurilor susţinute de domnia sa, am avut privilegiul şi extrem de rara posibilitate de a o cunoaşte sub mai multe faţete.
În afară de imaginea unui formator de școală și specialist înalt reputat, doamna profesoară Adela Rogojinaru a fost una dintre puținele persoane corecte, vertebral și structural etice pe care am avut onoarea şi bucuria de a le fi cunoscut. Ceea ce unii ar fi putut considera ca fiind intransigență sau lipsă de flexibilitate, eu consider că a fost corectitudine, etică relațională și profesională, transparență decizională, diplomație strategică. Cred că doamna profesoară Adela Rogojinaru a fost, în mod cert, persoana care a înțeles principiul și l-a încorporat ca modus vivendi al omului deasupra vremurilor și timpului.
Întotdeauna am asociat fiecare început de an cu o energie de un anume tip, şi anume energia doamnei profesoare Adela Rogojinaru. În ziua de 1 octombrie, dna profesoară conducea ceremonia de deschidere a anului universitar, prezentându-le studenţilor viziunea domniei sale asupra modului în care relaţiile publice sunt predate la specializarea noastră. Urmau cursurile, iar studenţii aflau repede că la Rogo (aşa cum îi spuneau ei) nu pot lipsi, pentru că nu găseau prelegerile dumneaei nicăieri, că nu pot copia, deoarece subiectele de la examen solicitau cunoaşterea întregii materii şi că nu pot memora mecanic cursurile, deoarece cursurile dnei profesor transmiteau cunoştinţe, nu informaţii. Cursurile nu erau cursuri de sinteză, ci de analiză şi interpretare. Studenţii aflau repede că Rogo e o legendă, că la Rogo nu treci decât dacă înveţi şi eşti pasionat de RP. Ţin minte că un student scrisese odată, pe fişa de evaluare a cursului: „Rogo e cea mai tare!”. Şi aşa şi era. Bobocii nu scăpau nedisciplinaţi de doamna Rogojinaru, studenţii mai mari aveau coşmaruri că nu pot învăţa tot, iar masteranzii vroiau să nu o dezamăgească. Pe cât de mult se temeau de dumneaei, pe atât de mult o respectau şi o apreciau.
Cursurile domniei sale erau adevărate prelegeri de conferinţă, unde dna profesoară nu avea niciodată notiţe sau prezentări în power point, singurul ei suport fiind extraordinarul bagaj de cunoştinţe. Prezenţa doamnei profesoare energiza orice încăpere, discuţie, amfiteatru. Cursurile doamnei profesoare erau adevărate tururi de forţă, concepute astfel încât să aibă coerenţă, sens, coloană vertebrală şi înălţime strategică; cursurile doamnei Rogojinaru au format atât tehnicieni în relaţii publice, cât şi strategi. Preda cu o pasiune rar întâlnită, singurul ei scop fiind de a-i învăţa cât mai bine, cât mai corect pe studenţi arta practicării disciplinei relaţiilor publice. Într-un mod aparent simplu, doamna Rogojinaru introducea la cursurile domniei sale, astfel, subiecte noi şi dezvolta tendinţe pe piaţa românească a relaţiilor publice. Subiectele şi tendinţele urmau a fi, ulterior, dezvoltate de absolvenţii noştri, la nivel profesional, prin practicarea relaţiilor publice în calitatea lor de specialişti în relaţii publice.
Pot spune din toată inima că am plăcut-o pe persoana Adela Rogojinaru. Toate discuţiile cu domnia sa, necontând subiectul, erau pline de consistenţă şi viziune. Puteam vorbi despre capacitatea marilor oraşe de a atrage turişti până la modul de construcţie a unui articol în co-autorat; aborda orice subiect la un nivel înalt teoretic, eliminând de la început posibilitatea abordării terne sau informale a unui anume subiect. Ştiu bine că ura bârfa, niciodată nu a încurajat o asemenea cultură a comunicării în catedră sau printre studenţi. Avea relaţii transparente, oneste şi etic profesionale cu absolut toţi colegii şi studenţii. Prezenţa dumneaei era tonică, mintea ageră, gândirea dumneaei tăind prin detaliu şi ajungând imediat la esenţă. Avea un umor fin, dar şi multe momente în care manifesta o atitudine plină de candoare şi gingăşie.
Dovadă a acestei echități relaționale, colegiale și instituționale pe care eu o interpretez ca fiind comportament specific omului deasupra vremurilor este revenirea aproape miraculoasă a dumneaei, după ce în luna august 2012 a fost diagnosticată cu o boală necruțătoare, cancer de piele. Altcineva în locul dumneaei s-ar fi îndepărtat de oameni, de facultate, de studenți, în general de ceea ce este considerat a fi lumesc. Însă eu cred cu tărie că doamna profesoară Adela Rogojinaru a fost deasupra vremurilor și că și-a învins neputința fizică considerând că este moral să dea și mai mult înapoi oamenilor și instituției care au ajutat-o financiar și simbolic să se recupereze. Acest efort a costat-o viaţa, în data de 7 august 2014 doamna profesoară părăsindu-ne într-un mod abrupt şi dureros.
Datorită doamnei profesoare Adela Rogojinaru fac parte, la momentul prezent, din colectivul de Comunicare și Relații Publice și din familia colegială a Facultății de Litere. Acum mi-e extrem de greu, dacă nu imposibil, să îmi imaginez cum aş putea intra în facultate, la centrul IFR, şi să nu o văd pe scaunul de la masa din stânga, dând îndrumări unui student; sau cum, uitându-mă la orar, nu i-aş vedea numele sub cursurile de relaţii publice; sau cum, recent întoarsă de la un congres internaţional sau conferinţă, îmi povesteşte cu multă savoare cum a fost; sau cum stabilim împreună să organizăm noi o conferinţă. Anul acesta este primul fără doamna profesor. Îi mulţumesc că m-a format, că a avut încredere în mine şi că m-a lăsat să o ajut în momente grele. Îi mulţumesc că mi-a oferit un model, profesional şi uman, şi îmi pare rău dacă am necăjit-o fără să vreau. Sper doar că nu am dezamăgit-o vreodată.
Cu fiecare ocazie ceremonială, îmi este extraordinar de greu să nu o văd în amfiteatru, să nu conducă ceremonia de deschidere sau să nu scrie, pe orar, sub cursurile de relaţii publice, „Adela Rogojinaru”. Mă simt ruşinată că predau cursurile dumneaei, la fel cum m-am simţit şi acum 2 ani când am înlocuit-o la cursurile de anul al II-lea, când dumneaei a fost în concediu medical. Ruşinea provine din faptul că simt că o înlocuiesc până ce se va întoarce la facultate, însă îmi aduc după aceea aminte că dumneaei nu mai este printre noi şi că îi datorăm, din punct de vedere profesional şi personal, enorm. Tot ce pot face este să încerc să predau cursurile doamnei profesoare cu pasiunea pe care dumneaei a avut-o pentru relaţii publice, să încerc să păstrez nivelul înalt al prelegerilor domniei sale şi să ajut studenţii să devină adevăraţi profesionişti în relaţii publice. Voi încerca din răsputeri să fiu la nivelul aşteptărilor doamnei profesor Adela Rogojinaru.
Sunt onorată să predau la această facultate care a fost, începând din liceu, spațiul în care doream ardent să ajung, în care doream să citesc și să studiez, urmând să cunosc oameni, mari profesori, a căror încredere și răbdare m-au ajutat.
Raluca Moise,
Lect. Dr. Departamentul de Ştiinţe ale Comunicării, Facultatea de Litere, Universitatea din Bucureşti
octombrie 2014
Adela Rogojinaru 